N-am inteles ultimul capitol si am tot subliniat propozitii adancite in metafora pana cand,ajuns aproape de final, am simtit ca n-am facut decat sa-mi obosesc ochii sufletului si m-am pierdut in pagini care mi-au consumat rabdarea ca pe cele mai ieftine creioane. Ma doare, dar nu stiu unde si parca imi sangereaza prin camasa o inima plapanda. Ascuns de palton nu vede nimeni, doar eu imi simt pieptul coplesit de un lichid vascos si fierbinte ca gelozia, ca teama ultimului ceas, ca dorul, ca insasi iubirea... Saptamani transformate in luni te-am crezut compatibila pierderii mele si nestigherit am agonizat mizand pe viata ta care sa-mi redea viata cand se va fi scurs toata din mine si daca nu m-am inselat de ce ma tem acum sa mai astept? Nimic si chiar mai mult de atat nu mai poarta urma abandonului perfect, totul a devenit o pagana demonstratie de posesiune si atat de gol m-as simti in lipsa ta daca in mine n-ar atarna inima asta brazdata de tije oxidate in suferinta. N-am putere sa urasc si fara apararea trairii care sa ma fereasca de tradare iubesc pana la refuzul celor care nu ma pot iubi. Tu nu stii cum sa iubesti, te pierzi in iluzia unei priviri care-mi scapa pe langa chipul tau, imi cauti in palma scamele mangaierilor pe care zilnic imi impun sa le uit si pe care tu nu-ti poti cladi increderea pe rabdarea mea imputinata. Asa nu pot nici eu si tot mai mult ma infectez lipsit de antidot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu